Teoretic, e primăvară, dar practic... se pare că încă mai avem puţin de aşteptat până ce Mama Natură va pune în scenă formidabila piesă prin care readuce totul la viaţă şi ne scoate şi pe noi din amorţeala pe care Baba Iarna ne-a provocat-o în delungul lunilor geroase de iarnă.
Numai bine că mai scăpăm şi noi de multitudinea de ţoale pe care le-am purtat o iarnă întreagă şi scoatem la vedere "pielea".
Cu siguranţă vă amintiţi şi voi cântecelul pe care l-am învăţat cu toţii la grădiniţă (Vine, vine primăvara... Floricele pe câmpii.... Hai să le-adunăm copii). Ei bine, mie, acest cântecel îmi aminteşte de simbolul primăverii, gingaşul şi naivul ghiocel, care iese timid de sub zapadă înaintea tuturor şi ne vesteşte că iarna va pleca, lăsând să iasă la suprafaţă minunatele vietăţi care au dormit şi s-au odihnit ocrotite sub stratul de nea, pentru a ne înveseli pe noi, cei care pe zi ce trece, uităm tot mai mult să ne bucurăm de lucrurile simple şi să mulţumim pentru ceea ce avem în jurul nostru.
Mărţişorul, simbolul primei zile de primăvară, începe să îşi piardă şi el din semnificaţie, la fel ca toate celelalte simboluri, şi devine din ce în ce mai comercial, deşi stau şi mă gândesc uneori dacă se poate mai comercial decât este acum, dar... niciodată nu se ştie ce le mai născoceşte mintea marketerilor şi astfel, dintr-o sărbătoare care vesteşte venirea primăverii.... 1 Martie devine ceva cu totul şi cu totul degradant.
Am cautat pentru voi un mărţişor care să vă amintească de faptul că cel mai frumos dar de început de primăvară poate fi un zâmbet sincer din partea celor care cu adevărat contează pentru noi.
O primăvară cât mai frumoasă, liniştită şi plină de împliniri şi linişte sufletească!!!...