Unii o să mă acuze că o fac pe Sandra Brown, dar nu e adevărat, vreau doar ca această întâmplare a mea să fie învăţătură de minte şi pentru alţii care nu ştiu că preţuiască micile bucurii ale vieţii, aşa cum a fost şi eu, de altfel.
Nu pot să înţeleg de ce până acum căteva zile, mă agăţam de trecut (unul amoros), ca de ceva indispensabil în viaţa mea, să spunem....ca de aer... norocul meu a fost că într-un moment mai mult decât oportun a apărut cineva care să mă coboare cu picioarele pe pământ şi să mă determine să spun Screw It, I need to live my life.
E foarte plăcut să te simţi din nou o puştoaică, care s-ar săruta non stop cu iubitu său sau care e super încântată că acesta o conduce până la scara blocului. E adevărat, nu am decât aproape 23 de ani, dar sunt lucruri care trebuie făcute la timpul lor, inclusiv ceea ce am enumerat mai sus, doar că, spre norocul nostru, unele dintre ele pot fi retrăite în momente în care nici măcar nu te aştepţi. Aşa că ar fi bine să nu lăsăm micile "evenimete" din viaţa noastră să treacă fără să ne bucurăm de ele, indiferent că cineva ne-a zâmbit frumos sau ne-a salutat, chiar dacă nu am mai văzut acea persoană niciodată în viaţa noastră, sau pur şi simplu am găsit o mărgică în drumul nostru.
Apropo, fetelor, ştiaţi că faza conform căreia bărbaţii ne agaţă e un mare bulshit, şi că de fapt noi îi agăţăm pe ei, prin felul nostru de a fi? Hmmm eu una tocmai ce am aflat. Şi recunosc că mi s-a părut super amuzant la început, dar "analizând situaţia şi evenimentele".... înclin să cred că este adevărat :P
Sunt lucruri în viaţă care nu primesc suficientă atenţie din partea noastră, datorită agitaţiei de care avem parte zi de zi şi de problemele care se ivesc la tot pasul şi pe care în loc să încercăm să le rezolvăm cât mai repede posibil, ne plângem că ne este greu şi că nu mai putem, fără să ne gândim că alţii au mult mai multe probleme şi că o duc mult mai rău decât o ducem noi, şi totuşi sunt capabili să treacă peste greutăţi cu zâmbetul pe buze şi sunt fericiţi şi se bucură până şi de faptul că trăiesc şi că zi de zi pot să vadă cum răsare soarele.
Nu ştiu voi, dar eu recunosc faptul că am făcut parte, până nu de mult, din categoria celor care se cam plâng, dar....încerc să trec "cu totul", ca să spun aşa, în cealaltă categorie, ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi, nu de alta, dar e plăcut să vezi totul mult mai colorat şi mai vesel în jurul tău.
Zilele trecute, după o "incursiune" în minunatul Bucureşti, şi după o primă porţie de "iute aşa trebuie să fie o seară minunată" am ajuns acasă, şi după 4 ani jumate am dat drumul la muzică tare, şi am început să cânt (la ora 1 noaptea), fără să îmi pese că vecina de la 2 o să vină a doua zi şi o să îmi bată la uşă că am trezit-o din somn (oricum, eu eram la muncă, aşa că nu avea cum să mă găsească acasă :D). Atunci am simţit cu adevărat ce înseamnă să trăieşti şi subit mi-am dat seama de o mulţime de lucruri de care eu nu m-am bucurat, deoarece eram mult prea "ocupată" cu lamentările.
Din momentul acela am spus SCREW IT, LET'S DO IT (adică Dear you really need to live your life). Ceea ce vă sfătuiesc pe voi toţi, dragi cititori.
Sincer nu ştiu cât o să dureze această fericire pe care o simt acum, sau dacă e doar un vis şi urmează să mă trezesc din el şi să dau de o cruntă realitate, care o să doară foarte tare, dar nu mă interesează, atâta timp cât pot să mă bucur cu adevărat de momente cu adevărat fericite.
Seară plăcută şi sper să încercaţi şi voi să vedeţi lucrurile mărunte din jurul vostru şi să vă bucuraţi de ele. Nu uitaţi VIAŢA E SCURTĂ şi merită trăită cu adevărat.
P.S.: Thanks Xman for opening my eyes :*
