duminică, 16 ianuarie 2011

Un nou început de an!!!...

Nu îmi vine să cred că deja suntem la mijlocul lunii Ianuarie 2011.

Uite cum timpul, Marele Zeu, ne demonstrează încă o dată, că el nu stă degeaba şi că trece, uneori nesperat de repede, chiar dacă mai există şi momente în care avem impresia că stă pe loc, fiecare minut devenind o veşnicie, numai ca să ne facă în ciudă, iar atunci când am vrea să dureze mai mult, el trece exasperant de repede.

Sfârşitul de an, ar trebui să însemne pentru fiecare dintre noi, pe lângă un prilej de a petrece cu familia, de a ne ghiftui cu sărmăluţe, cozonaci, cârnăciori şi alte bunătăţi specifice sărbătorilor de iarnă (bombe calorice) şi momentul în care stăm de vorbă cu noi înşine şi realizăm un bilanţ cu tot ceea ce s-a întâmplat peste an, cu bune, cu rele, realizări şi eşecuri, lucruri care ne-au influenţat mai mult sau mai puţin viaţa, de-a lungul anului.

Ok, facem bilanţ, dar şi viaţa e ca o firmă pe care o conducem, ceea ce înseamnă că ne facem şi noi ceva planuri şi proiecte pentru anul care vine, nu de alta, dar e bine de ştiut către ce anume ţintim, părerea mea :D

Acum să nu credeţi că vă pun pe voi să faceţi bilanţuri, planuri, proiecte şi mai ştiu eu ce, iar eu nu fac.

Analizând pe scurt cam ceea ce am realizat în 2010, bilanţul meu stă cam aşa:
     - am coordonat festivităţile de absolvire a 4 din cele 6 facultăţi ale Universităţii Româno-Americane
     - câteva proiecte cu CS-URA
     - am făcut un internship de 3 luni
     - am fost redactor şef adjunct al revistei Performance
     - l-am luat pe frate-meu sub aripă, de când îşi pierde şi el vremea prin capitală
     - mi-am găsit un job care îmi place şi care îmi permite să călătoresc (mai văd şi eu România)
     - 23 Decenbrie 2010 (o simplă dată, dar foarte importantă pentru mine)
     - şi să nu uit faptul că mi-am făcut acest blog, care mi-a adus una dintre cele mai mari bucurii

Bineînţeles că orice bilanţ are şi partea lui de pierderi, aşa că, am avut şi eu parte de aşa ceva, ca oricare dintre noi:
     - nu mi-am luat maşina aia mult râvnită (încă)
     - demisia din CS-URA şi de la Performance
     - faptul că am fost rănită
     - am petrecut puţin timp pe acasă (la Ciuc)
     - mi-am văzut bunicuţa foarte puţin timp

Cam aşa arată bilanţul meu pe 2010, cu bune şi rele, realizări şi eşecuri, una peste alta sunt mulţumită de realizările mele, în mare parte. De ce spun în mare parte? Pentru că întotdeauna este loc de mai bine, iar perfecţionista din mine nu e niciodată mulţumită pe deplin.

Planuri, proiecte pentru anul care tocmai a început? Da, am şi aşa ceva:
     - dizertaţia
     - cursuri de spaniolă şi portugheză
     - cursuri de inspector de resurse umane
     - să scriu şi eu mai des pe aici
     - un nou blog, cu experimentele mele culinare
     - să învăţ să mă dau cu rolele

Cam acesta este bilanţul meu, realizările şi eşecurile, din 2010, dar şi o parte din planurile pe 2011.

Voi v-aţi gândit să vă faceţi un astfel de bilanţ?