Din păcate pentru noi, uneori uităm de unde am plecat, şi mă refer aici la locurile acelea minunate unde care am petrecut cei mai frumoşi ani ai începutului de viaţă, COPILĂRIA.
Probabil că acest lucru se întâmplă deoarece ne-am obişnuit cu tot ceea ce ne oferă marele monstru, mai precis oraşul, marele duşman al libertăţii unui copil, şi în acelaşi timp şi al sănătăţii (şi aici nu cred că mai e cazul să aduc în discuţie poluarea şi toţi factorii nocivi pe care îi întâlnim într-un oraş mare, precum Bucureştiul) lui.
Cu riscul de a fi "certată" de unii, ţin să spun că îmi este milă de cei care nu au gustat din libertatea pe care o oferă o copilarie petrecută la ţară, la munte în special, unde în dimineţile de vară, când te trezeai puteai să auzi păsărelele cum cântă şi să simţi sub tălpile goale iarba încă udă de la rouă, iar iarna, când era omătul mai mare te dădeai cu sania pe uliţele satului până noaptea târziu.
La sfârşitul lunii August, am avut onoarea de a participa la resfinţirea bisericuţei din satul bunicilor, şi cu bucurie în suflet, am constatat, că deşi trecuse un an de când nu am mai fost acolo, totul era neschimbat, ca şi cum timpul s-ar fi oprit în loc şi ar fi aşteptat ceva, poate ca oamenii să observe cât de minunate sunt acele meleaguri şi pacea pe care o pot oferi, doar printr-o simplă privire aruncată asupra lor.
Am fost plăcut surprinsă să observ cât de bine păstrează oamenii tradiţiile şi porturile populare. Dar recunosc faptul că şi eu am ţinut morţiş să port în acea zi specială unul dintre costumele pe care bunica le păstrează în lada ei de zestre, iar spre marea mea bucurie, nu am fost singura care a purtat in acea zi un astfel de costum. Şi uite cum am luat parte la unul dintre cele mai frumoase evenimente din viaţa mea, cel în care 3 generaţii (bunica, mama şi eu) au reuşit să demonstreze celor din jur că lucrurile cu adevărat frumoase nu se pierd niciodată.
Probabil că pentru cei mai mulţi dintre cei prezenţi la eveniment acest lucru a trecut neobservat, în schimb, cei care l-au observat şi pentru mine în special, a fost ceva cu totul deosebit şi ţin să îi mulţumesc bunicii mele pentru faptul că m-a educat în aşa fel încât să nu uit niciodată de unde am pornit şi să preţuiesc mereu ceea ce mă înconjoară. MULŢUMESC MAMĂ (adică buni), pentru ceea ce ai reuşit să mă înveţi şi pentru tot ceea ce ai făcut pentru ca eu să devin ceea ce am devenit azi.
În partea stângă a pozei este dovada clară a faptului că timpul face tot posibilul ca generaţiile să se reîntâlnească în ipostaze care rămân în mintea şi în inima celor care ştiu să preţuiască lucrurile cu adevărat frumoase.
Citind acest post mi-am adus aminte de copilaria petrecuta la Comana fiind una din comunele unde traditiile se mai pastreaza si acum. Mi-am amintit de diminetile in care bunica ma trezea sa mergem la biserica, sau cand alergan desculta prin curte si de aceea as dori sa-i multumesc Mihaelei pt momentul in care ma facut sa zbor cu gandul in trecut la clipele minunate petrecute la bunici si sper ca si ceilalti care o sa il citeasca sa aiba aceleasi trairi pe care le-am avut si eu.
RăspundețiȘtergeredesigur copilaria a fost f frumoasa mai ales dat fiind faptul ca se tineau traditiile. In prezent totul se occidentalizeaza, si usor usor ne pierdem din valori. Astazi daca mergi cu un costum national pe strada esti vazut ca nu stiu ce... Oricum postul este destul de interesant prin prisma faptului ca se pune accentul pe traditiile si obiceiurile tinute in trecut si in paralel cu aceasta se observa o dorinta a retrairii acelor momente alaturi de familie, de colegii de joaca... Felicitari,ca inca mai ai suflet de roman autentic in tine.
RăspundețiȘtergere